Din nou pe baricade

Am revenit! Sunt cu ochii pe voi! Din motive tehnice nu am putut sa intru pentru o buna perioada de timp. Dar acum lucrurile au revenit la normal si sunt, si eu si echipa mea, cu ochii pe voi!

Nesimţire de politician

Eram convins, până de curând, că nesimţirea este una singură, indiferent dacă aparţine primului sau ultimului om în stat. Ei bine, m-am înşelat. Se pare că puterea prosteşte şi că nesimţirea politicianului ajuns în vârf, fără să merite acest lucru, atinge cote prea mari pentru a mai putea fi contabilizate. Mă aşteptam, după lansarea Atacului de Argeş, ca de acolo să curgă cu ameninţări sau cu „urări de mamă”, că aşa se practică în provincie. În nici un caz în Capitală, unde, cel puţin la nivel declarativ, presa deţine o poziţie clară şi bine definită. Ei bine, surpriză! Politicieni marcanţi, cu funcţii publice înalte au început să-şi dea în petic şi să confunde statul român cu moşia proprie. Mai mult decât atât, se şi comportă ca atare, ca nişte vătafi îndobitociţi, dotaţi cu vâne de bou pe care arendaşul le-a dat poruncă să le folosească pe spinările tuturor celor din jur. Altfel nu se poate explica de ce golanii care se autoflatează cu titulatura de politicieni nu mai au, absolut deloc, simţul măsurii. Nu există absolut nicio scuză pentru respectivii, care, supăraţi că un jurnalist a publicat despre ei o anchetă documentată şi cu date cât se poate de reale, nu găsesc alt mod de a reacţiona decât să-l sune pe jurnalist, să-l înjure şi să-l ameninţe. Şi asta nu este tot. Când nu-i merge cu ameninţările, politicianul român de talcioc încearcă discreditarea, prin orice mijloace, a publicaţiei care-l atacă şi a jurnaliştilor care muncesc acolo. De regulă, încearcă să stabilească o întâlnire, chipurile pentru a restabili adevărul. De cele mai multe ori, o asemenea întâlnire se transformă, brusc, într-o acuzaţie de şantaj, iar victima nevinovată este, cum altfel, bietul politician corect şi cinstit, mai curat, mai uscat.
Nu generalizez. Nu toţi cei care se ocupă cu politica sunt o apă şi-un pământ. Dar, din nefericire, sunt destui de genul celor descrişi mai sus. Iar dacă ceilalţi nu-i scuipă ca pe nişte măsele stricate riscă să se confunde cu ei. Sau să-i însoţească. După gratii.
(Atac la persoana, 08.03.2010)

Familia "Atac la persoană" creşte

Începând cu 1 martie 2010, primul ”pui” al săptămânalului nostru a văzut lumina tiparului. Este vorba despre Atac la persoană de Argeş, prima dintre ediţiile noastre locale preconizate să ajungă pe tarabele de difuzare a presei în acest an. La fel ca şi publicaţia-mamă, ediţia de Argeş are 16 pagini full color, apare lunea şi este scrisă alert, agresiv şi dinamic, în stilul deja consacrat al Atacului la persoană, cu singura diferenţă că tratează, aproape în exclusivitate, problemele din judeţ.
Este de la sine înţeles că politicienii, oamenii de afaceri, persoanele publice, în general, nu privesc cu ochi buni apariţia unei publicaţii de acest gen. Din teamă, bineînţeles, pentru că ştiu că afacerile oneroase, cumetriile, amantele şi comportamentele nelalocul lor le vor fi descoperite şi aduse la cunoştinţa opiniei publice. Aşa că fac tot posibilul fie pentru a se împrieteni cu conducerea acesteia, fie pentru a afla punctele slabe ale aceleiaşi conduceri şi a le folosi ca monedă de schimb. Din nefericire, trebuşoarele de acest gen nu le fac “dinozaurii” respectivi, ci le dau drept sarcină unor “slugi” plătite prost.
Am remarcat, din nou, acest lucru la Piteşti, cu ocazia lansării oficiale a Atacului de Argeş. Unul-doi aşa-zişi colegi din presa locală s-au repezit să mă tragă la răspundere pentru că îmi permit să deschid o publicaţie chiar acum, în plină criză, când multe alte redacţii şi-au închis porţile definitiv. În concepţia lor, deschiderea unui organ de presă şi refuzul de a mă alătura oricărei găşti locale este o dovadă clară că e ceva necurat la mijloc. Apoi, am aflat că “jurnaliştii” se află în solda unui “greu” local şi m-am liniştit.
Ei bine, pentru (ne)liniştea lor şi a altora ca ei, le promit că vom continua să ne extindem şi vom adopta aceeaşi atitudine lipsită de compromisuri. Să vedem, ce ne pot face? Că noi ştim ce să le facem lor. De asta le şi este atât de frică!
(Atac la persoana, 01.03.2010)

Ai grijă, PD-L!

Nu este un secret pentru nimeni că, în campania pentru prezidenţiale de anul trecut, Atac la persoană a susţinut, pe faţă, pe Traian Băsescu. Am decis să procedăm aşa din mai multe motive. Primul ar fi că membrii redacţiei noastre, ca de altfel mai toţi jurnaliştii, sunt oameni de dreapta. Nu este interzis să ai simpatii şi antipatii politice. Orice om le are.
Al doilea motiv: am considerat că este nevoie de un strop de echilibru din partea media în acea campanie. Peste 90 la sută din colegii noştri se întreceau, de cele mai multe ori fără strop de ruşine sau deontologie, să-l înjure pe actualul preşedinte, să fabrice aşa-zise dovezi în defavoarea sa, să facă orice pentru a da de pământ cu domnia-sa şi, implicit, cu partidul care-l susţinea. PD-L, adică. Al treilea, dar nu cel din urmă motiv ne-a fost oferit de către reprezentanţii partidului aflat, acum, la guvernare. Aceştia ne-au explicat că au învăţat ceva în ultimii ani şi că au decis să colaboreze cu presa. Ne-au promis că vor fi transparenţi, că nu ne vor mai închide uşile de la cabinete în nas, că informaţiile de care are nevoie opinia publică nu vor mai fi ascunse ca şi cele mai mari secrete.
Ei bine, ca să revenim, rezultatele alegerilor le ştim cu toţii: Băsescu a rămas la Cotroceni, Boc şi compania s-au instalat confortabil la Palatul Victoria. Am aşteptat să se instaleze, să se acomodeze, să intre în pâine, cum se spune. Apoi, am încercat să le amintim de promisiunile făcute şi să le cerem să le respecte. Surpriză! Deschişi la orice şi gata să promită marea cu sarea când au fost la nevoie, guvernanţii noştri îşi închid telefoanele atunci când vine momentul să-şi ia revanşa. Vechile tare şi aroganţa ascunsă pentru o perioadă scurtă au ieşit din nou la iveală, chiar mai accentuate. Dacă şi-au cumpărat două ziare şi mai au câţiva ani până la alegeri, pedeliştii cred că au apucat pe Dumnezeu de un picior şi nu le mai ajunge nimeni cu prăjina la nas. Aşa au crezut şi cei din PNŢ-cd, iar acum se milogesc la jurnalişti să-i onoreze cu prezenţa la conferinţele de presă. De obicei, roata istoriei se învârte.
(Atac la persoană, 22.02.2010)

Mesaj pentru Europa (Paraziţii)

Nevoia de echilibru

Nu sunt un fan înfocat al politicii de stânga. Este normal, dat fiind faptul că am pus pe picioare mai multe afaceri de succes. Cu toate acestea, la fel ca oricare om responsabil din ţara aceasta, trebuie să accept că avem nevoie de echilibru, nu doar în viaţa de zi cu zi, ci şi în viaţa politică. Teoretic, un om de afaceri ar trebui să-şi găsească reprezentanţii în cadrul Partidului Liberal. Practic, liberalii din România sunt mai interesaţi de luptele dintre ei decât de adevărata luptă politică, iar deciziile pe care le-au luat în ultima perioadă au demonstrat că actualii lor lideri nu sunt cei mai potriviţi pentru scopurile pe care şi le propun. Doar aşa se pot explica baleiajul stânga-dreapta şi înfrângerile în serie.
De cealaltă parte a baricadei se află PD-L. Chiar dacă, la nivel declarativ cel puţin, se află în aceeaşi zonă a spectrului politic. Crescut relativ repede, în special datorită „locomotivei” Traian Băsescu, Partidul Democrat Liberal riscă să devină, în lipsa unui adversar competent, un partid-stat. Şi să aducă, astfel, toate pericolele asociate unei astfel de situaţii.Şi iată cum ajungem din nou, volens nolens, la Partidul Social Democrat. Hulit de mulţi, votat de la fel de mulţi, PSD reprezintă, fie că vrem sau nu s-o recunoaştem, singura forţă de opoziţie în acest moment şi, în general, al doilea pol politic al vieţii publice româneşti. Acesta este şi motivul pentru care Congresul din 20 februarie suscită atât de mult interes pentru opinia publică. Pentru că alegerea noului preşedinte al partidului are o însemnătate majoră. Veniţi şi ei după o serie de înfrângeri usturătoare, pesediştii au în faţă două alternative: fie merg pe mâna lui Vanghelie şi înfruntă spectrul unei scindări şi a petrecerii a încă mulţi ani în barca opoziţiei, ori îşi aleg conducători care le pot asigura reintrarea în luptă şi şanse de revenire la Palatul Victoria, după alegerile din 2012. Principala miză se reduce, până la urmă, la bătălia dintre Marean Vanghelie şi Adrian Năstase. Puşi în faţa unei decizii grele, cu cuţitul la os şi umiliţi după tăvălelile încasate sub înţeleapta conducere a actualei echipe, pesediştii par hotărâţi să-şi facă dreptate. Dar vor avea, până la urmă, destul sânge în instalaţii?

Iulian Urban, senatorul-spam, între incompatibilitate şi impostură

Senatorul Iulian Urban a forţat recent introducerea unui amendament la legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care jurnaliştii ar fi fost obligaţi să depună şi ei declaraţii de interese, la fel ca funcţionarii publici. Amendamentul a fost însă respins de Comisia juridică din Senat. Dacă ideea transparenţei surselor de venit ale jurnaliştilor, în caz că ele există, este justă, nu la fel sunt practicile senatorului Urban. Gestul acestuia n-are nici o legătură cu transparenţa, ci mai degrabă cu propriul trecut. Numele său tocmai a apărut în presă pentru neconcordanţe din declaraţia de avere şi a intrat, apoi, în atenţia ANI. Ceea ce nu s-a spus însă este faptul că senatorul de Ilfov figurează şi azi în baza de date electronică a Registrului Comerţului ca administrator la două firme cu acelaşi nume, iar asta ar trebui să atragă, obligatoriu, autosesizarea ANI.

Cunoscut mai degrabă datorită bombardării căsuţelor de e-mail cu spam-uri, faptă sancţionată de ANRCTI, Iulian Urban s-a remarcat din nou, la sfârşitul anului trecut, pe motive de donaţii pentru partid. Numele lui a apărut în presă, alături de ale altor 99 parlamentari sau înalţi funcţionari publici, pe o listă a celor care nu-şi puteau justifica, prin veniturile reflectate în declaraţia de avere, donaţiile făcute la partidele din care făceau parte. Diferenţa nejustificată de senatorul Urban era de aproximativ 200.000 de lei, fapt care a atras sesizarea din oficiu a Agenţiei Naţionale de Integritate. Verificările demarate de ANI l-au deranjat atât de tare pe Urban încât s-a repezit, cu amendamentul, la jurnalişti. Nu i-a ieşit, dar şi-a făcut, din nou, reclamă. Adăugăm şi noi, spre o mai bună cunoaştere a lui, câteva elemente.

Senatorul figurează şi azi ca administrator la două firme cu acelaşi nume: Urban & Asociaţii SRL

În 2008, Iulian Urban a fost angajat oficial la 8 firme, iar astăzi el mai figurează ca acţionar în doar trei dintre ele. Totuşi, deşi statutul îi interzice, el apare la RECOM drept administrator în două societăţi cu denumiri identice. O a treia firmă-xerox este controlată de tatăl senatorului, instrumentistul Ion Urban. Societatea plasată pe piaţa românească în triplu exemplar se numeşte “Urban & Asociaţii” SRL (U&A).

Prima dintre clone (CUI 17417879) a fost înfiinţată în martie 2005 cu sediul în Baloteşti-Ilfov şi are ca obiect de activitate “consultanţă pentru afaceri şi management”. Acţionarii sunt fratele Viorel, nevasta Mihaela şi SC Urban Credit Management LLC (90%), care este şi administrator persoană juridică, aceasta fiind o societate înregistrată în New York şi reprezentată de Iulian Urban. Iulian Urban figurează însă la Recom, încă din 15.12.2008, în drept administrator al clonei U&A. Deşi se pare că el şi-a plasat totuşi fratele în funcţia de administrator la U&A, este extrem de ciudat de ce, vreme de un an de zile, n-a fost făcută această menţiune la Registrul Comerţului sau ea nu a fost operată la Recom.

În cazul celei de-a doua clone (CUI 17598430), înregistrată pe 18.05.2005 în Braşov, cu acelaşi obiect de activitate, lucrurile sunt mai clare. Acţionari sunt fratele şi soţia lui Iulian Urban, alături de un anume Nicolae Bogdan-Bălan (30%), iar administrator aceeaşi firmă în New York. Deşi ultima înregistrare la Registrul Comerţului a fost făcută în urmă cu o săptămână, pe 05.02.2010, senatorul figurează ca reprezentant al administratorului persoană juridică (Urban Credit Management LLC) al firmei, dar şi ca administrator. Dacă Iulian Urban ar fi renunţat la funcţia de administrator, atunci menţiunea ar fi trebuit să fie obligatoriu consemnată şi la Recom, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, şi în acest caz avem de-a face fie cu o gravă eroare a Registrului Comerţului, ceea ce mă îndoiesc serios, fie cu acelaşi tip de incompatibilitate flagrantă între statutul de parlamentar al lui Iulian Urban şi acela de administrator de firmă.

Impostura Urban & Clonele SRL
Un alt aspect destul de grav din activitatea omului de afaceri Iulian Urban este amestecarea planurile în cazul celor trei societăţi “Urban & Asociaţii SRL”. Deşi pe site-ul firmei care se ocupă de “managementul creanţelor” şi “recuperarea debitelor” se prezintă datele “clonei” înfiinţate în martie 2005 (CUI 17417879), atunci când se face graficul evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se începe cu 1993, adică de la societatea Urban Import Export SRL (CUI 4800014), care este cu totul altceva. Amestecarea planurilor prin folosirea de către familia Urban a trei societăţi diferite dar cu nume identic poate fi percepută, din exterior, drept o clasică impostură (acţiunea de înşelare prin aparenţe false - Larousse). Ea pare a fi de domeniul patologicului de vreme ce, în 2006, Iulian Urban şi-a mai înfiinţat o “U&A SRL” la Constanţa, ca…“unitate principală”. Nu în ultimul rând, este hilar şi faptul că Iulian Urban se laudă pe site-ul firmei lui clonate că aceasta e “investiţie nord-americană”, doar pentru că acţionarul majoritar este o firmă înfiinţată tot de el în SUA, Urban Credit Management LLC…

Senatorul are firmă de “modeling” şi plasare de forţă de muncă
Până la intrarea în politică, Iulian Urban a administrat conştiincios firma Urban Modeling Agency SRL al cărei obiect de activitate este “selecţia şi plasarea forţei de muncă”. Cu toate acestea, societatea a publicat anunţuri conform cărora angajează personal pentru recuperare de creanţe. Indiferent însă dacă este firmă de fiţe, de plasat fetiţe în străinătate, sau doar de colectare a debitelor, Iulian Urban a fost obligat, de statutul de parlamentar, să renunţe la calitatea de administrator. Locul i-a fost luat de soţia sa, Mihaela Urban (fostă Podaru) alături de care patronează societatea.

Artcolul il puteti regasi si pe http://www.ataclapersoana.ro/